Revoluționarii timișoreni au adoptat și au dat publicității „Proclamația de la Timișoara” în care se sublinia: la revoluție au participat toate categoriile sociale și alături de români și-au jertfit viața pentru victoria revoluției maghiari, germani și sârbi deopotrivă. Oamenii de diferite naționalități conlocuiesc de sute de ani în bună pace la Timișoara. „Partidul comunist a ajuns până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate.” Revoluția de la Timișoara nu a pornit „nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora în fruntea țării face moartea eroilor din Timișoara zadarnică.” S-a propus ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Să se interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării.